TRADIȚII CĂLUȘARII – purtători de semnificaţii cultice străvechi  

Căluşarii reprezintă participaniţi la dansul Căluşului, dans tradiţional românesc, prezent din timpurile străvechi în spaţiul românesc.

Căluşul este un obicei românesc practicat de Rusalii şi ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară a dacilor Căluş, Călu sau Călucean. Cunoscuţi numai în România, dansul este o perlă a culturii populare româneşti. Datina Căluşarilor înlănţuie trăirea neîntreruptă a strămoşilor noştri ce ne amintesc că suntem fii ai vetrei solare, unde vortexurile cosmice, energiile solare, sunt semnalate permanent în iniţierile străvechi. Vechea religie este codificată în acest joc ceremonial, depozit unic şi universal de vieţuire.

 Este un ceremonial specific geto-dacilor ce se pierde în adâncimea istoriei.

Primele însemnări despre Căluşari provin din istoria antică. Xenophon, cu 500 de ani î.H., spunea că tracii jucară înarmaţi. Săreau în aer cu multă uşurinţă şi fluturau în mâini săbiile lor. Unul îl loveşte pe altul care cade cu multă dibăcie. Învingătorul îi ia armele şi iese cântând. Restul tracilor îl poartă ca pe un mort. Dar învinsul era nevătămat. Iată cea mai veche mărturie despre dansul războinicilor traci, al Căluşarilor din zilele noastre, consemnată de Silviu Dragomir în Istorii neelucidate, pe care încercăm să le decodăm permanent. Căluşarii sunt semnalaţi în cronicile timpului şi la sărbătoarea lui Mihai Viteazul pe Dealul Furcilor, conduşi de Baba Novac pe Câmpia de la Alba Iulia, dar şi de Ziua naţională şi de Ziua regilor, dar mai ales ei sunt primiţi în curţile tuturor românilor de Rusalii şi nimic şi nimeni nu-i poate şterge din istoria, cultura şi civilizaţia românească.

Tezaurul de înţelepciune strămoşesc este plin de informaţii grupate în solstiţii şi echinocţii care se numeau în vechime Hore (anotimpuri) ale Anului, semnalate prin dansul Căluşarilor. Astfel, sub formă de hore energice închise, alternate cu horele deschise, susţinute de sunetele zurgălăilor, de bătutul pământului cu picioarele, cu bâtele, de comenzile preluate colectiv de la Vătaf – conducător lor, în iureşul ce antrenează întreaga asistenţă cosmică în ritmul paşilor siguri din ceremonia sacră, unică şi specială.

Dansul Căluşarilor se numea în vechime Dansul Borăcenilor, aşa cum scrie Iordache Golescu, care îi întâmpina la conacul său de Rusalii. Borăcenii indică civilizaţia Orelor, Horelor, Herelor, Horaţilor oreeni, arieni multimilenari, dar mai ales a Corinţilor, preoţi dansatori semirăzboinici ce însoţeau Marile Preotese, ce vieţuiau în oraşe, pe ormenişuri, cele mai înalte insule unde au supravieţuit de la Potop, de au salvat Civilizaţia Atlantică aici, în Carpaţii de Curbură.

detalii aici 

Vezi aici dansul călușarilor