Bine ati venit    |    Redactie    |    Editoriale    |    Reportaje    |    Fotografii    |    Filme    |    Contact
traduceri Iasi
realizare site web
cursuri contabilitate Bucuresti - pahar carton
tavane extensibile
cabinet kinetoterapie Bucuresti realizare site web
usi de garaj Calarasi
montaj tapet
body-uri din bumbac
cazare eforie nord beton amprentat
beton amprentat
contabilitate pentru firme Bucuresti
videochat constanta
cabina foto bucuresti
all night escort amsterdam
pompe de caldura
avocat suceava inchirieri apartamente Iasi
automatizari porti Bucuresti
laminina

GALAȚI Tradiție prin cântec, joc și port popular în comuna LIEȘTI, județ GALAȚI

Data: 12 iulie 2020 | 154 Vizualizari | Categorie: Cultura, InfoZone, Satul Viu, Stiri, Uncategorized

”Satul se integrează într-un destin cosmic, într-un mers de viaţă totalitar, dincolo de al cărei orizont nu mai există nimic…
(…) A trăi la sat înseamnă a trăi în zariște cosmică și în conștiinţa unui destin emanat din veșnicie.
(…) Vedeam satul așezat înadins în jurul bisericii și al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morţilor.
(…) Satul, situat în inima unei lumi, își e, oarecum sieși, suficient. El n-are nevoie de altceva decât de pământul și de sufletul său și de un pic de ajutor de sus, pentru a-și suporta cu răbdare destinul… Satul e atemporal!
(…) Fiecare sat se simte, în conștiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii, cum, optic, fiecare om se plasează pe sine, de asemeni, în centrul lumii. Numai așa se explică orizonturile vaste ale creaţiei populare în poezie, în artă, în credinţă, acea trăire care participă la totul, siguranţa fără greș a creaţiei, belșugul de subînţelesuri și de nuanţe, implicaţiile de infinită rezonanţă și însăși spontaneitatea neistovită. Omul satului, întrucât izbutește să se menţină pe linia de apogeu, genială, a copilăriei, trăiește din întregul unei lumi – pentru acest întreg”.

Acestea sunt gândurile marelui filozof Lucian Blaga exprimate în aula Academiei Române, la 5 iunie 1937, în cadrul discursului ”Elogiul Satului Românesc”.

Comuna Liești este așezată în zona de câmpie, în lunca Siretului de Jos, pe șoseaua națională ce leagă cele două orașe Tecuci și Galaâi. În vechime, localitatea era în interiorul unghiului de confluență a râurilor Siret și Bârlad, pe ambele maluri ale pârâiașului Bârlovița care se vărsă pe teritoriul satului Liești în Bârlad.
Teritoriul satelor Liești și Șerbănești care formează această comună nu a avut în decursul istoriei o întindere și un hotar stabil ca, de altfel, Țara Moldovei care ”n-a avut aceleași hotare în toate vremurile căci întinderea ei este când mai mare, când mai mică, după starea de înălțare sau de cădere a țării”, așa cum spune Dimitrie Cantemir.
Așa cum atestă și plăcuța comemorativă de la intrarea in primărie, prima menționare scrisă a Lieștiului este la data de 15 iulie 1448 în timpul domniei lui Petru Voievod prin care se atestă localitatea ca făcând parte din sudul Moldovei.
În hrisovul domnitorului scris la Suceava de Luca Grămătic se precizează că sunt date 40 de sate, siliști, iazuri loc de pustie ”pentru dreaptă și credincioasă slujbă lui Cernat și fratelui său, Ștefu. Printre aceste așezări se află și Liești”.
Un al doilea document a fost emis de Ştefan cel Mare în scaunul său de la Suceava la 23 octombrie 1493, prin care se întăreşte lui Petru Danau şi rudelor sale „siliştea lui Danau, unde au fost Lieşti pe Putna”.
Este incontestabil că Lieştiul are o veche existenţă, situată cu mult înainte de emiterea actului din 1448 deoarece, în acel uric se vorbeşte direct sau indirect de Juzi (Voica, care fusese jude în Lieşti) ceea ce arată că, la data emiterii lui, exista aici o comunitate veche, bine organizată cu o stabilitate şi evoluţie bine determinată.

Numelui satului i s-au dat mai multe interpretări.

Potrivit legendei, denumirea ar proveni de la Iliaș, un războinic din vremea domniei lui Ștefan cel Mare care l-ar fi înzestrat cu pământ pentru faptele sale de vitejie. Vasile Gălățanu vorbește despre Ilie care ar fi primit aici pământuri botezate după obiceiul timpului ”ale Ilișeștilor”. Din Ilișești ar fi provenit apoi Liești, mai ușor de pronunțat. Ilie ar fi avut un frate, Șerban, de unde se presupune că ar proveni numele satului Șerbănești.

”Şesurile româneşti sunt pline de nostalgia plaiului. Şi, de vreme ce omul de la şes nu poate avea în preajmă acest plai, sufletul îşi creează pe altă cale atmosfera acestuia: cântecul îi ţine loc de plai.
(Lucian Blaga- Trilogia culturii- Spațiul mioritic)

Imaginea de basm a plaiului lieștean este redată de Teodor Ciontu în anul 1887 astfel: ”Sa-tul pe vale ni se înfățișează astăzi ca o pădure mănoasă. Cam jumătate din distanța de la Bârlad la Siret este acoperită cu fâneață, pâlcuri de păduri și pomi fructiferi de toate soiurile. Primăvara se transformă aici într-un rai, de care cu greu se poate despărți cineva, oricât de frânte i-ar fi oasele după o zi de muncă…”

Nisipurile mișcătoare de la Hanu Conachi

Ca să ajungi la Liești inevitabil treci pe lângă binecunoscutul loc Hanu Conachi și pe lângă celebra pădure de salcâmi. Rezervația natu-
rală ”Hanu Conachi” este arie protejată de lege și este unică în România.
În cartea ”Nostalgii răzășești”, scriiitorul Dumitru Iancu Tăbăcaru descrie deosebit de frumos peisajul mirific și explică apariția salcâmului în zona nisipoasă: ”Dintre formele de relief cu caracteristici mai deosebite, reținem pe cea numită Nisipuri. O limbă de pământ acoperită cu nisip pe o lungime de circa 15 km și o lățime de 2 km…
O acțiune a obștei satului a condus la împădurirea cu salcâmi a acestei suprafețe începând cu anul 1930. (unele izvoare sustin că împădurirea ar fi început de la 1900 sub egida cooperației agricole și la inițiativa inginerului Podoabă).
(…) A reprezentat un efort disperat al locuitorilor tuturor satelor din jur, deci și al lieștenilor după sute de ani de penitență cumplită în lupta pe viață și pe moarte cu nisipurile. Calamitatea cea mai cruntă intervenea la transportul recoltei de pe câmp…
(…) De-a lungul timpului, colectivitatea satului a mai încercat diferite solutii de amelio-
rare a nisipurilor. Ani la rând s-a depus aici gunoi de grajd pe urmele de drum, acolo unde călcau roțile carelor. A ajutat doar un timp după depunere… Apoi s-au transportat, aici, sute sau poate mii de care de pietriș din balastierele Siretului, dar nisipurile l-au înghițit fără milă.
Doar împădurirea a adus oarecare ușurări. Nisipurile s-au stabilizat și, cu timpul, au suferit chiar transfomări de substanță…”.

Salcâmul- axis mundi- simbolul secular al locului

Arbore predominant al așezărilor românești de câmpie, salcâmul închide și definește spațiul rural conceput ca manifestare empatică, umanizat, între acesta și formația psiho-spirituală a oamenilor, existând un raport de determinare reciprocă.
Spațiul rural astfel conceput are formă de boltă deschisă, neterminată, de semi-boltă, mărturisind, în egală măsură, instinctul de conservare al țăranului, de preântâmpinare a primejdiei, de spațiu închis și sigur, dar și perspectiva către o lume pură, dorinta de exprimare liberă a voinței, de înălțimi, de nelimitare. Bolta salcâmului, înălțată pe jumătate deasupra caselor, curților, drumurilor satului, cât să acopere câmpia și orizontul, prelungește funcția de protecție, de apărare a codrului de odinioară. Primăvara târziu, în luna mai sau abia în iunie, parfumul dulce al florilor de salcâm încarcă văzduhul, încântându-ne simțurile. Inflorescențele pe care le formează aceste delicate flori albe, roz sau mov sunt, într-adevăr, splendide, fiind deosebit de decorative în orice curte sau grădină. Tocmai de aceea, salcâmul a devenit simbolul comunei LIEȘTI, sărbătoarea comunei având loc în fiecare an în luna MAI sub numele ”FLOAREA SALCÂMULUI”.
Salcâmul, prin tot ceea ce simbolizează el, este prezent în literatura română în operele marilor nostri scriitori, începând de la Eminescu până la Marin Preda. De asemenea, minunatul arbore a fost inspirația creării de către poetul basarabean Arhip Ciubotaru a poeziei SALCÂMII care este renumită datorită interpretării artistice magistrale oferite de inegalabilul rapsod Tudor Gheorghe.

SALCÂMII

Au înnebunit salcâmii/De atâta primăvară,/Umblă despuiaţi prin ceruri/ Cu tot sufletu-n afară./Şi l-au scos de dimineaţă,/Alb şi încărcat de rouă,/ Cu miresme tari de ceruri/Smulse dintr-o taină nouă./ Au înnebunit salcâmii/Şi cu boala lor odată/S-a-ntâmplat ceva îmi pare/Şi cu lumea asta toată./Păsările aiurite/ Îşi scot sufletul din ele,/Pribegind de doruri multe/Călătoare printre stele./S-a-mbătat pădurea verde,/Nu mai e aşa de calmă,/Ţine luna lunguiaţă/Ca pe-o inimă în palmă.

Horele din Pădurea cu Salcâmi

În filmul documentar ”Prin Țara de Jos – din primăvară până-n toamnă” realizat în anul 1974 de către Ion Filip, sunt surprinse pe peliculă imagini cu bătrâni ai satului care dansau în pădurea de la Hanu Conachi. Ei își îmbrăcau straiele popualare la ceas de sărbătoare și mergeau acolo să petreacă lângă salcâmi. ”In țara de jos a Moldovei, în spațiul dintre Dunăre, Siret, Prut și dealurile Nicoreștilor, în ținutul brăzdat de Văile Covurluiului, Suhurluiului și Călmățuiului, în vechi așezări întinerite, arta populară dăinuie slujită de artiști demni de nestematele ei veșnice.
Murmură cântecul sălcioarei, înmuiat în glasuri și miresme. Obiceiul, preluat de la bunici și mame, îl cultivă inimile pline de speranțe ale acestor fete ce se pregătesc din primăvară pentru nunțile de la toamnă.
Dealul se aprinde sub pașii flăcăilor și fetelor din Liești iar bolțile vuiesc de ropotul tobei ca de un tropot de căiuți veniți din miazănoapte.
Joacă săltat sălcioara, bătrânii dârji ai locului și cheamă alături tinerele vlăstare ca să le predea ștafeta…”, se poveștește în film.

”Legarea suratelor- obicei moștenit din moși strămoși

Așa cum explică etnologul Eugen Holban în studiul său ”Echinocțiul de primăvară – Suratele”, realizat pe baza unor cercetări în perioa-
da anilor ‘70- ‘80, ”în trecut ritualul legării sau prinderii suratelor avea loc fie la Sântul Toader fie la 1 martie în odaia uneia dintre fete. Grupul se constituia din șase până la cincisprezece fete unite prin legături de rudenie, vecinătate ori prietenie”.
Profesorul etnolog Anișoara Ștefănucă, specialist în cadrul Centrului Cultural ”Dunărea de Jos” din Galați, actualmente la Centrul Cultural Județean Prahova, explică faptul că ”din momentul însurățirii, fiecare fată își desfăcea un cercel de la ureche și îl arunca într-un castron sau într-o cofă cu apă. Apoi, una dintre ele, după ce era legată, în prealabil la ochi cu o basma, băga mâna și scotea la nimereală, un cercel. Stăpâna cercelului ce se nimerea a fi scos devenea surata cea mare și avea datoria dar și cinstea de a găzdui toate întâlnirile grupului, întâlniri care se petreceau la date fixe, stabilite prin tradiție”.

După constituirea grupului, explică specialistul, următoarea întâlnire a suratelor avea loc în ziua de Florii când se bea mărțișorul. Odată cu trecerea timpului ”băutul mărțișorului” la Florii s-a diminuat ca desfășurare iar obiceiul se practică sub altă formă. În ziua de Florii, după slujbă, se iau crenguțe de salcie din care fetele fac coronițe pe care le pun pe cap și merg în grup prin sat cântând și jucând până ajung la o apă curgătoare. Acolo iar încing un dans tradițional după care aruncă în apă coronițele și tot acolo, la malul apei, are loc și obiceiul suratelor.

Potrivit Anișoarei Ștefănucă, acest obicei se mai regăsește doar în zona Ardealului sub numele ”Prinsul văruțelor” dar nu are aceeași formă de manifestare.

”Costumul popular – veșmânt identitar și inițiatic

Cunoscutul profesor etnolog Mariana Chiriță din Tecuci care a realizat multe studii de cercetare și filme documentare despre tradițiile și obiceiurile practicate în zona Moldovei de Sud a explicat, vorbind la modul general, faptul că, costumul popular este un veșmânt identitar și ințiatic care definește prin simbolurile regăsite în el fiecare zonă etnografică românească.
În spaţiul mioritic, costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci fiind supus unei continue evoluţii, dar şi-a păstrat nealterate caracteristicile esenţiale: unitatea şi continuitatea sa. Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început. Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din gene-raţie în generaţie, de la mamă la fiică. Fetele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă.
Portul femeiesc este compus din cămașă (sau cămeșel) dreaptă, fără guler, cu sau fără platcă, până-n brâu sau lungă, cu poale. Piesa tradițională care acoperă partea inferioară a corpului femeii este catrința sau pestelca. Aceasta este compusă din două foi, purtată în pereche- față/spate – și lasă, vizibil în părți, poalele cămășii.
Brâul îngust sau betele este lung de 2 metri și se înfășoară peste cămașă și pestelcă iar capetele se leagă ori se îndoaie și se fixează dedesubt. Este monocrom, de regulă de culoare roșie și la capete are dungi albe.
Iarna, fetele nemăritate își acopereau capul cu bertuțe de diferite culori pentru a se proteja de frig. Femeile măritate, în schimb, purtau basma sau legătoare. Este un obiect vestimentar al capului țesut din pânză albă, croită în formă triunghiulară, ornamentată cu dantelă albă realizată cu iglița, aplicată pe latura care se aplica pe frunte. Capetele se petreceau pe la ceafă și se legau deasupra capului într-un nod pe partea dreaptă. Iarna se punea peste legătoare o broboadă din lână de culoare maro sau neagră. Părul se piaptănă peste cap sau cu cărare și îl împleteau într-o singură coadă pe care o lăsau liberă pe spate sau o strângeau în coc. În câteva sate, printre care și Liești, fetele care do-reau să se mărite mai repede își făceau două cozi pe care le lăsau pe spate și le puneau fundă roșie. Cațaveica sau scurteica purtată iarna era o haină din lână ușor cambrată pe talie și largă pe șolduri, cu mâneci largi, lungă până la genunchi.
În picioare purtau ciorapi de lână și opinci iar în ultima vreme, pantofi.
Costumul bărbătesc este compus din cămașă, brâu, ițari, pantaloni drepți, vestă sau ilic, zăbun, căciulă sau pălărie. Cămașa are guler fie în colțuri fie tip tunică. Mâneca nu este foarte strânsă pe încheietură. Pe guler, la mâneci, la îmbinarea dintre mâneci și umeri este dispus un motiv cusut cu arnici în culori tradiționale – roșu și negru. Mai târziu a apărut și albastru. Între motivele folosite amintim: coarnele berbecului, zig-zagul și
motivele florale.
Brâul este destul de lat și confecționat din lână roșie fiind prevăzut la capete cu vrăște albe sau albastre. În jos se purtau ițari de bumbac de culoare albă. Mai târziu au apărut, în costumul bărbătesc, și pantalonii drepți, confecționați din pânză de bumbac, țesută în patru ițe.
Încălțămintea erau opinicile făcute din piele de porc, dar și cizme până la genunchi. Pe sub opinci aveau obiele sau ciorapi împletiți de lână. Vesta avea de jur-împrejur blană și motive geometrice pe piept. Căciula era confecționată din blană de miel neagră. Pălăria era acoperământ al capului confecționat din fetru, avea calota ușor ovală, cu bor mic, ornamentată cu panglică neagră.

Portul tradițional descris mai sus este dus mai departe astăzi de copii și tinerii din comuna Liești care alcătuiesc ANSAMBLUL FOLCLORIC ”CUNUNIȚA SATULUI”.

 

Când spui Liești spui ”Cununița satului”. Acest ansamblul folcloric este simbolul cultural al comunei. A luat ființă în anul 2007 din dorința de a duce mai departe tradiția cântecului, jocului și portului popu-lar al lieștenilor așa cum au făcut înaintașii lor. În ansamblul de azi mare parte dintre dansatori sunt nepoți sau nepoate ale celor care, cu zeci de ani în urmă încingeau horele în pădurea de la Hanu Conachi. ”Cununița satului” a dat, în cei 12 ani de activitate, zeci de generații de dansatori, mândri păstrători ai tradiției locului, care, prin frumusețea portului și dansului au dus faima comunei Liești în țară și peste hotare. Ansamblul activează în cadrul Căminului Cultural și este îndrumat de doamna profesor coregraf Dibu Mioara.
Cu o vastă experiență de dansator în cadrul Ansamblului Folcloric ”Doina Siretului” din Tecuci, doamna coregraf a reușit, în cei 13 ani de activitate la Liești, să scoată generații de dansatori de excepție, aplaudați la scenă deschisă și premiați, în majoritatea spectacolelor, cu trofeul cel mare sau premiul I. Pe parte vocală, grupul este instruit de profesorul de muzică Ignat Gheorghe iar vocile lor lucrate bine au dus pe scenele din țară și nu numai cântecul de dor și jale, de dragoste, sau de țară al lieșteanului.
De fiecare dată când apare pe scenă, Ansamblul ”Cununița Satului” din Liești este un adevărat spectacol. Ținuta impecabilă a dansatorilor, frumusețea chipurilor lor, zâmbetul afișat mereu, vocile soliștilor, excecuția artistică…toate aduc la final ropote de aplauze. Performanța dansatorilor se explică prin faptul că profesorul coordonator participă regulat la cursuri de perfecționare organizate de asociația coregrafilor din România, alături de coregrafi din întreaga țară. Fiind un profesor desăvârșit care știe să transmită foarte bine elevilor cele învățate, nici rezultatele nu se lasă așteptate. La festivalurile – concurs unde participă, ansamblul a primit note mari și laude de la marii coregrafi ai dansului popular din România, profesioniști în arta dansului popular românesc. Dovada performanței lor stau zecile de medalii, trofee și sutele de diplome de onoare și exce-lență obținute de-a lungul timpului în diverse locuri din țară și nu numai.

Comuna Liești era renumită pentru sărbătoarea care se organiza în pădurea de la Hanu Conachi. În luna mai, când salcâmul înflorea, sute de oameni veneau din toate colțurile țării pentru a asista la manifestările organizate de FLOAREA SALCÂMULUI. Din anul 1968 până în 1989, pădurea de salcâmi de la Hanu Conachi răsuna de cântece, jocuri și voia bună a oamenilor din Liești și nu numai. Din anul 2014, spectacolul FLOAREA SALCÂMULUI care ține două zile s-a mutat în centrul comunei Liești. Eveniment cultural de excepție menit să sărbătorească zilele comunei, acesta este organizat înclusiv în zilele noastre, ajungând deja la ediția a VI-a.

De asemenea, în DECEMBRIE 2013, a luat ființă și FESTIVALUL DE DATINI și OBICEIURI DE IARNĂ ”CUNUNIȚA SATULUI”, un festival concurs interjudețean dedicat datinilor și obiceiurilor de iarnă, ajuns, de asemenea, la ediția a VII-a. An de an, din juriul acestui festival fac parte profesorii etnologi amin-tiți chiar aici, Mariana Chiriță sau Anișoara Ștefănucă, și chiar mari maeștri coregrafi. Tocmai de aceea calitatea acestui festival-concurs este recunoscută în rândul evenimentelor de gen, formațiile participante din țară fiind, an de an, din ce în ce mai bune. La finalul concursului, Primăria și Consiliul Local- principalii organizatori, și domnul primar IULIAN BOȚ premiază câștigătorii cu diplome, trofee sau plachete de participare și, desigur, pungulițe pentru copii deoarece evenimentul are loc în preajma zilei de Moș Nicolae.

Primarul comunei Liești, Iulian Boț, el însuși iubitor al tradiției și dansului popular românesc, participă la toate evenimentele organizate și, de fiecare dată premiază copii. Cu alte cuvinte, susține activitatea acestui minunat ansamblu. Și, ori de câte ori are ocazia însoțete în deplasări, mai ales în cele externe.
În virtutea înfrățirii cu localitatea SCORENI din raionul Strășeni, Republica Moldova, în anul 2017, ansamblul a fost invitat la celebrul festival internațional de muzică și poezie EMINESCIANA. Primarul Iulian Boț a însoțit delegația lieșteană care a onorat cu prezența autoritățile moldovene. Primarul satului SCORENI, doamna Svetlana Tabacari întoarce vizita în fiecare an autorităților lieștene și participă în luna mai la zilele comunei Liești – FLOAREA SALCÂMULUI.

La toate marile evenimente de peste an, Ansamblul ”Cununița satului” este prezent. La Căminul Cultural se organizează spectacole de 1 decembrie, 24 ianuarie, 8 martie, și alte mari evenimente naționale, sala fiind arhiplină.
Ansamblul are un palmares impresionant, în anul 2019 a participat la zeci de evenimente cu caracter de festival dar și la schimburi inter-culturale organizate sub forma atelierelor de dansuri tradiționale. Iată, câteva dintre cele mai importante distincții primite în anul 2019: trofeul festivalului internațional ”Dobroge, mândră grădină”; trofeul festivalului ”Lira Litoral”, premiul I la ”Dragi mi-s cântecul și jocul”, trofeul la festivalul ”EuroDance”, nenumărate diplome de onoare și de excelență oferite de organizatori în semn de recunoaștere și prețuire a calității actului artistic al ansamblului din Liești.

În virtutea faptului că în comuna Liești există o foarte strânsă legătură între Biserică și activitatea culturală a ansamblului, în fiecare an, copiii participă la manifestări religioase organizate atât în județul Galați cât și la Patriarhia Română, sau concursuri cu temă religioasă.
Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian cât și Înalt PreaSfințitul Daniel au apreciat strădania și munca acestui ansamblu și i-au recompensat cu medalii și diplome de participare la diverse evenimente.

În anul 2018, copii dansatori ai ansamblului i-au oferit doamnei coregraf DIBU MIOARA trofeul de ”SUPER MAMA ANSAMBLULUI”. Pentru că, într-adevăr, doamna profesor este în foarte multe situații alături de ei, în deplasări are grijă de toți iar când se întorc acasă victorioși abia așteaptă să se întoarcă la repetiții alături de doamna lor dragă. Spunem asta deoarece la fiecare final de săptămână, când nu au spectacole, dansatorii fac ore bune de repetiții pe scena Căminului Cultural din Liești.

La Lieşti, amintirile din copilărie se scriu în clopotniţă

Într-un articol semnat de pr. Ciprian Bâra și apărut în data de 22 februarie 2008 în ziarul ”Lumina” se descrie extrem de frumos legătura dintre biserică și copii iubitori de tradiție ai Lieștiului. ”Cine călătoreşte de la Galaţi spre Tecuci va întâlni, pe la mijlocul călătoriei, comuna Lieşti, iar în imediata apropiere a străzii principale, care străbate localitatea, biserica „Sfânta Parascheva“. Dincolo de activitatea liturgico-pastorală pe care o săvârşesc pentru comunitatea de aici, preoţii slujitori, Titi Gabor şi Ioan Croitoru, încearcă, prin diverse activităţi culturale şi spirituale, să formeze, în parohia pe care o păstoresc, o mare familie, legată de rădăcinile înaintaşilor.

În clopotniţa bisericii s-a pus la punct un atelier de pictură bizantină, unde, în fiecare săptămână, 70 de copii vin să evidenţieze, cu ajutorul culorilor, taina din chipurile sfinţilor. Pe lângă aceasta, în parohie funcţionează şi un ansamblu folcloric recunoscut în zonă. La puţin timp de la numirea ca paroh, în primăvara anului 2007, părintele Titi Gabor a hotărât, împreună cu Consiliul parohial şi Comitetul de femei, înfiinţarea unui atelier de icoane bizantine. Fiind şi profesor la şcolile din comună, părintele a înţeles mai bine nevoia de a oferi copiilor alternative pozitiv-educative, constructive, pentru petrecerea timpului liber.

Atelierul este organizat în clopotniţa bisericii, într-un spaţiu de 64 de mp. Întrebat de ce s-a străduit să înfiinţeze un atelier de pictură bizantină în parohia sa, părintele Gabor ne-a declarat: „Motivul acestei hotărâri de neclintit a fost dorinţa de a răspunde, într-un fel, celor ce nu acceptă icoanele în şcoli, precum şi talentul extraordinar moştenit din generaţie în generaţie, pe care îl au copiii din comună“. În vederea derulării acestui proiect, preotul paroh l-a cooptat pe profesorul Ioniţă Bebea, de la Atelierul „Fantezia“, al Clubului Copiilor din Tecuci. „Când te aşezi în faţa unei icoane, în primul rând, trebuie să ai credinţă în Dumnezeu şi sunt convins că Dumnezeu ne vrea alături de aceşti copii excepţionali, pentru a-i învăţa să ţină pensula în mână şi să ilustreze momente, evenimente sau personaje din viaţa Bisericii Ortodoxe. Noi gândim cu inima şi lucrăm cu mâna şi astfel cred că vom reuşi să ridicăm mari iconari din Lieşti“, spune părintele Gabor Titi, preotul paroh al Bisericii ”Sf. Cuvioasa Parascheva” din Liești.

Micii Iconari din Liești au adunat zeci de premii

În anul 2013, cei mai talentaţi iconari ai Clubului de pictură bizantină din Lieşti au fost nelipsiţi de la expoziţiile organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos şi de Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi. Micii pictori au fost prezenţi şi la alte concursuri de pictură din ţară. „Siretul văzut prin ochii copiilor”, organizat de Palatul Copiilor din Focşani, „Structuri şi culori”, în organizarea Palatului Copiilor din Iaşi, „Icoana din sufletul copilului” au fost doar câteva motive pentru ca, în anii din urmă, şcolarii din Lieşti să se înscrie, să expună şi să reţină atenţia unor jurii. În toţi aceşti an, atelierul din Lieşti a obţinut peste 60 de premii, care pun în evidenţă calităţile unor mici iconari.
Atelierul de pictură din tinda bisericii este o adevărată fortăreaţă a credinţei. Este un loc care râde în icoane şi unde micii creştini învaţă arta de a fi adevăraţi urmaşi al lui Hristos. Un exerciţiu comunitar la care au pus umărul Primăria şi Consiliul Local Lieşti, care susţin activitatea, prin asigurarea materialelor.
De asemenea, părintele Gabor a amenajat în podul bisericii un mini muzeu al satului lieștean pe care îl prezintă cu bucurie oricărui doritor de a afla istoria și tradiția locului.

În anul 2017, Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Direcția Județeană pentru Cultură Galați a acordat premiul de excelență Ansamblului Folcloric ”Cununița Satului” din Liești în semn de prețuire a rezultatelor deosebite avute în toți acești ani de activitate. Premiul a fost oferit doamnei coregraf Dibu Mioara în cadrul Galei Culturii și Patrimoniului, ediția a V-a. De altfel, în fiecare an, la zilele comunei Liești – sărbătoarea Floarea Salcâmului – primarul Iulian Boț premiază ansamblul ”Cununița Satului” cu diplome de merit sau de excelență și cu alte tipuri de premii, utile copiilor.

Nici Biblioteca din comună nu a fost uitată. Primăria și Consiliul Local al comunei Liești are în vedere, în fiecare an, îmbunătățirea fondului de carte al bibliotecii cu volumele necesare elevilor la școală și nu numai. În prezent, fondul de carte este de 29.000 bucăți, numărul utilizatorilor este de 1.402 persoane, numărul volumelor este de 18.000 de bucăți. Numai anul trecut au fost achiziționate 1.000 de cărți. Bibliotecarul Ionica Neacșu desfășoară frecvent diverse activități educative cu copii în ideea de a-i aduce cât mai aproape de lumea cărților, ateliere de creație și de poveștiri.

Important de precizat este faptul că în fiecare an, la sărbătoarea FLOAREA SALCÂMULUI, primarul Iulian Boț premiază copii care au avut rezultate excelente la învățătură, vârstnicii care au împlinit 50 de ani de căsnicie, veteranii satului, adevărați eroi care au scris istorie precum și copiii din Ansamblul ”Cununița Satului”.


Text: GABRIELA POPA

Textul reprezintă proiectul depus anul acesta la Asociația Comunelor din România în urma căruia comuna Liești a fost premiată premiul “Nicolae Sabău” pentru promovarea activitatii culturale în zona rurală.
Un proiect marca SATE ROMÂNEȘTI.



Mesaj pentru cititorii website-ului SatulRomanesc.Ro

Administratorul websiteului isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care au un caracter obscen, jignitor ori aduc atingere onoarei si demnitatii persoanei. Publicatia sate-romanesti.ro nu isi asuma raspunderea pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


.
Copyright © 2018 by sate-romanesti.ro. Toate drepturile sunt rezervate. Designed by Dianys Holdings - realizare site web
realizare site web montaj tapet hormigon impreso madrid beton amprentat traduceri autorizate Iasi
Epilare cu ceara Iasi expert contabil iasi