|
Dacă în foarte multe localități rurale primarul satului este ales din rândul medicilor veterinari, există comune în România administrate de primari care vin din mediul privat. Un astfel de exemplu de PRIMAR LA SAT care vine din rândul fermierilor este în comuna Salcia Tudor din județul Brăila.
În anul 2012 a fost ales pentru prima dată primar al acestei comune, tânărul fermier Florin Moroiu. Îl cunoașteți cu toții pentru că cine nu a auzit de Brânza de Gulianca și de faimosul ei festival care avea loc în fiecare an, din 2015 încoace, în luna mai? Sau cine nu a auzit de evenimentul la fel de cunoscut – Bâlciul Tradițional de la Cuza Vodă care avea loc în luna septembrie de Sfânta Maria? Două mari evenimente culturale care au dus faima comunei brăilene Salcia Tudor și au pus-o pe agenda culturală a județului Brăila.
Și primar și fermier de succes
Deși în urmă cu opt ani a fost la prima experiență politică, Florin Moroiu spune că ceea ce l-a propulsat în fruntea primăriei este tocmai faptul că de mai bine de 20 ani, este fermier. “Pe vremuri, gospodarul satului era ales primar. Poate că ar trebui ca munca de la primărie să fie un fel de voluntariat, să nu mai fii plătit pentru ea, așa cum se întâmplă în Italia, de exemplu. Iar în paralel să te poți ocupa și de afacere. Cel care vrea să devina primar are interesul să ajute comunitatea în care trăiește. Să aplice ce a învățat din propriile afaceri, dar, de data aceasta, pentru comuna sa. Dacă îi dai la o parte pe oamenii care s-au remarcat în sat, pe cine să mai pui în fruntea primăriei? Cine vine la primărie cu gândul să fure, ăla e omul care nu are nimic acasă. Dar, cineva care pleacă dintr-un domeniu privat, vine cu gândul să facă treabă. Și la societățile cu capital de stat se angajează acum manageri care au experiență în privat, tocmai pentru a le aduce pe linia de plutire. Oare nu se contrazice statul singur dacă «managerul» unei comune nu poate fi și manager în privat? În plus, nu diferă munca din privat cu cea de la primărie. Doar că la primărie este în folosul tuturor. Iar dacă pe oamenii de la primărie îi înțelegi și îi ajuți să-și facă treaba la fel cum faci cu angajații tăi, atunci nu poate să lasă rău”, a declarat primarul brailean într-un interviu pentru revista Profitul Agricol.
Primar de opt ani, fermier de peste 15 ani
Florin Moroiu a început propria afacere, după cum mărturisește în interviul amintit mai sus, în anul 2002, ca prestator de servicii. A cumpărat împreună cu un prieten utilajele unei companii englezești din comuna vecină. Lucrase acolo ca mecanizator așa că, atunci când englezii au decis să plece, au preluat afacerea.
O vreme a lucrat pământul altora. Apoi, a luat în arendă 50 de hectare. S-a extins an de an, iar acum a ajuns să lucreze 600 de hectare. Pe alte 1.000 de hectare prestează servicii pentru săteni.
Deși la primărie are muncă de birou, în fermă se urcă pe tractor. Recunoaște că face asta din două motive: pentru că îi place și pentru că este de părere că niciun angajat nu va face treaba la fel de bine. “Ce faci tu cu mâna ta este sigur. Omul trebuie monitorizat. Dacă nu ești cu el, nu muncește cu același spor.”
Creșterea oilor, o tradiție la Salcia Tudor
În urmă cu câțiva ani s-a apucat de crescut oi. A cumparat 200 de capete, rasa Merinos de Palas. Fermierul spune că a urmat tradiția, zona Gulianca – Salcia-Tudor fiind recunoscută pentru creșterea oilor. În comună sunt 12.000 de capete. Florin Moroiu este de părere că o fermă vegetală fără una animală nu e completă. “Chiar dacă în zootehnie nu ai sărbători, consider că o fermă vegetală fără una de animale nu își are rostul. Doar așa poți face un circuit închis”. Tocmai de aceea, a început construcția unei mici brânzării. Vrea să investească 80.000 de euro. Apoi, brânza o va vinde peste tot.
Premiat de Asociația Comunelor din România pentru Brânza de Gulianca
Din postura de primar, în anul 2017 a înregistrat la OSIM certificatul de marcă al produsului Brânza de Gulianca. Acest lucru a deschis drumul către procesul de obținere a bradului de produs tradițional românesc, lucru care îi va ajuta pe toți fermieri din comună să vândă brânza într-un sistem protejat de lege. Pentru că Brânza de Gulianca este cu adevărat naturală, gustul sărat provenind de la iarba pe care o pasc oile pe solul sărăturat al satului Gulianca.
Iubitor de tradiții populare, în ideea de a promova acest produs unic al comunei Salcia Tudor, în anul 2015, susținut fiind de Consiliul Local și de fermieri, a organizat prima ediție a Festivalului Branzei de Gulianca chiar pe pășunea unde pasc oile la Gulianca, în apropierea unei stâne. Un eveniment total rustic și inedit pentru județul Brăila, pentru că toți cei care veneau la eveniment, în cele două zile, puteau admira o expoziție de ovine, din diverse rase, ale oierilor din comună. De asemenea, puteau cumpăra brânză, telemea, pastramă de oaie sau chiar se puteau delecta cu bunătăți gătite de ciobani chiar acolo.
Un festival a cărui faimă a depășit deja granițele județului Brăila. „Din 2015 până în 2019 am organizat cinci ediții. Anul acesta din cauza pandemiei a trebuit să anulăm evenimentul dar toată cantitatea de brânză și carne pe care o consumam în cele două zile de eveniment le-am donat de Paște cadrelor medicale din Brăila. Am luat legatura cu mai multe firme de catering care au pregătit 850 de porții de mâncare. Am considerat că trebuie să fim solidari cu cadrele medicale în acestă luptă cu virusul. Sperăm ca anul viitor să se mai așeze lucrurile și să putem ține festivalul dar și ziua satului Cuza Vodă a declarat Florin Moroiu, în exclusivitate pentru Sate Românești.
În calitate de primar și fermier, în februarie 2018, la doar trei ani de când a început promovarea produsului tradițional al oierilor din Gulianca, Florin Moroiu a fost recompensat de Asociația Comunelor din România cu trofeul și diploma de excelență „George Zetea” pentru promovarea produselor tradiționale românești. Desigur, la festivitatea de premiere, s-a dus în costum tradițional ciobănesc.
Proiecte realizate în calitate de primar al comunei Salcia Tudor în ultimii patru ani
Ca primar dar și ca fermier, Florin Moroiu a demonstrat în toți acești ani că numai prin munca în echipă poți ajunge la performanță. În cei opt ani de când este în fruntea comunei, a reușit să realizeze extrem de multe lucruri. Și, spune el, a reușit asta, cu sprijinul Consiliului Județean și al președintelui Chiriac Francisk Iulian, al drumurilor la București la ministere, al grupului de acțiune locală din Vrancea unde comuna este membră. A atras fonduri de unde s-a putut pentru toate proiectele realizate.
Concret, în ultimii patru ani, adică în cel de-al doilea mandat de primar, s-au realizat următoarele proiecte:
1. Finalizare asfaltare drum comunal Salcia Tudor-Cuza Vodă, 5 kilometri și jumătate de asfalt, începutul lucrărilor fiind în 2014 cu termen de finalizare 2016;
2. Asfaltări de drumuri: 3,5 km împărțiți astfel: în satul Ariciu 950 metri, satul Salcia Tudor două tronsoane de drum a câte 350 metri fiecare și un tronson de 650 metri în satul Cuza Vodă;
3. Finalizare iluminat public pe sistem led în toată comuna;
4. Construcție biserică nouă în satul Cuza Vodă ( lucrare începută);
5. Începerea lucrărilor de pictură la biserica din satul Salcia Tudor;
6. Dotarea cabinetului uman cu EKG achiziționat din fonduri locale dar și aducerea în localitate a unui medic uman;
7. Construcție gard la cimitirul din satul Salcia Tudor;
8. Reabilitare bază sportivă în satul Salcia Tudor;
9. Pietruite drumuri în toată comuna;
10. Achiziție 180 tablete pentru copii din comună pentru învățământ on line.
Lista proiectelor de viitor este la fel de lungă:
1. Finalizarea semnării contractului finanțat din fonduri europene de către AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) în cadrul PNDR 2014-2020 pentru proiectul „Construire piață agroalimentară și brânzeturi” în satul Gulianca, în valoare de 80.000 euro, fonduri nerambursabile
2. Asociere cu comunele Racovița și Râmnicelu pentru racordare la rețeaua de gaz metan, lucrare ce va fi realizată cu fonduri europene (studiu de fezabilitate făcut deja);
3. Proiect în stadiu de licitație pentru construire cămin cultural în satul Olăneasca;
4. Finalizare licitație pentru proiectul privind transformarea școlii din satul Olăneasca în cămin de bătrâni, proiect ce va fi realizat cu compania națională de investiții prin Ministerul dezvoltării, în valoare de 35 miliarde;
5. Finalizarea obiectivului „Centrul civic Gulianca”, proiect început în 2015 cu termen de finalizare noiembrie 2016;
6.nTerminarea picturii bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Salcia Tudor;
7. Proiect extindere și modernizare sediu primărie;
8. Reconstrucția terenului de sport sintetic în parcul din satul Salcia Tudor;
9. Amenajarea unui teren de sport în curtea școlii din satul Cuza Vodă (banii sunt prinși în buget, în scurt timp vor începe lucrările ;
10. Construcție gard din fier forjat și bordură de beton armat în parcul din satul Salcia Tudor;
11. Realizare Parc Eolian cu 70 de turbine prin fonduri europene. Studiu de fezabilitate eate făcut, viteza vântului este bună, pământul este intabulat, cadastrat și așezat în PUG și PUZ.
12. Sistem monitorizare video pentru întrega comună
Despre toate aceste proiecte realizate dar și de viitor primarul – fermier Florin Moroiu a vorbit în desele interviuri realizate la radio Antena Satelor de către cunoscutul jurnalist Dan Ioan Voicu, care a și fost prezent două dintre edițiile festivalului BRÂNZEI de Gulianca dar și în publicațiile cu profil agricol la nivel național. Pentru că este mândru de comuna lui, de oamenii care locuiesc acolo și cărora vrea să le ofere un trai mai bun, continuând procesul de modernizare și dezvoltare al comunității.
Text și foto: VIRGIL ANDRONESCU
Mesaj pentru cititorii website-ului SatulRomanesc.Ro Administratorul websiteului isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care au un caracter obscen, jignitor ori aduc atingere onoarei si demnitatii persoanei. Publicatia sate-romanesti.ro nu isi asuma raspunderea pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. |