|
Situată în lunca Buzăului, între râul Buzău (spre sud) și lacul Jirlău (spre nord), comuna Jirlău are un singur sat şi este străbătută de șoseaua județeană DJ203, care o leagă spre sud de Făurei și spre nord de Galbenu, Bălăceanu, Ziduri și Valea Râmnicului (ultimele trei în județul Buzău). La Jirlău, din acest drum se ramifică spre est DJ203T care duce spre Vișani și DJ203K, ce duce spre vest la Mărăcineni (județul Buzău). Prin comună trece calea ferată Făurei-Tecuci, care este deservită de stația Jirlău.
În anul 2016, când a câștigat primul mandat de primar, medicul veterinar Daniel Drăguț avea doar 30 de ani. A fost și a rămas și acum cel mai tânăr primar de comună din județul Brăila. În cei patru ani de primărie a realizat extrem de multe proiecte și a reușit în scurt timp să schimbe imaginea comunei. Este suficient să treci prin Jirlău ca să vezi străzi asfaltate, case curate și îngrijite, un sediu de primărie modern și multe altele.
Deşi actualul edil a găsit o primărie cu visteria goală, datorii, proiecte abandonate, procese verbale cu executări silite, rate la bancă, într-un cuvânt spus, era haos total, Daniel Drăguţ s-a ambiționat și s-a pus pe treaba. A demonstrat tuturor că dacă vrei, se poate.
Acum se poate mândri cu o serie de realizări, ba chiar se poate spune că la Jirlău s-au realizat proiecte cât nu au făcut alţii în 20 de ani. Daniel Drăguţ este un tânăr medic veterinar care deşi a avut oportunităţi să rămână în Bucureşti unde a studiat, acesta a ales să vină în satul unde a copilărit şi unde a muncit tatăl său, de profesie tot medic veterinar.
A candidat pentru funcţia de primar pentru că nu era mulţumit de felul cum arăta comuna natală dar şi la îndemnul cetăţenilor care au avut şi au mare încredere în el. Şi, pentru că este un tânăr ambiţios care ştie să pună în practică orice proiect, este convins că va face din această localitate o comună cu adevărat europeană.
La Jirlău se munceşte la foc continuu
Din 2017 comuna a fost un adevărat șantier. Toate proiectele începute au avut la bază finanțări din diverse surse de peste 16.000.000 lei, obţinute după anul 2016. Aceste proiecte au vizat modernizarea şi extinderea iluminatului public (544.655 lei), asfaltarea întregii comune (peste 13.911.756 lei), bani veniți din fonduri guvernamentale sau alte surse;
Centru civic şi asigurarea scurgerii apelor cu benzi de încadrare pe str. Rm. Sărat (sistematizarea străzii principale) ce se execută anual cu fonduri locale – 40% şi fonduri de la Consiliul Judeţean Brăila – 60% , anii 2017, 2018 şi 2019 (suma totală 2.607.953 lei din care de la Consiliul Judeţean suma de 1.564.771 lei), modernizarea şi crearea unor spaţii de joacă pentru copii, inclusiv modernizarea terenului de sport din curtea şcolii (130.000 lei), acordarea anuală a burselor sociale către elevii şcolii pentru minim 100 de copii începând cu anul 2017 ( 55 lei/elev/lună) şi nu în ultimul rând obţinerea finanţării privind reţeaua “Wifi4eu” de internet gratuit pentru întreaga comună ( aproape 100.000 lei).
Cu alte cuvinte, în doar patru ani, la Jirlău au venit 16.000.000 lei din fonduri europene şi guvernamentale pentru modernizarea și dezvoltarea localității. Pentru viitor, urmează să intre la finanţare obiective cu o valoare de peste 15.000.000 lei.
Jirlău înfloreşte de la o zi la alta
Nu a fost uşor, pentru că după ce Daniel Drăguţ a fost instalat în funcţie, cei mai mulţi angajaţi din Primărie şi-au dat demisia. A fost organizat imediat un concurs şi au fost selectaţi oameni competenţi cu care actualul edil a format o echipă de succes. Pentru că în instituţie a găsit o situaţie dezastroasă, Daniel Drăguţ nu a avut prea mult timp să se obişnuiască cu fotoliul de primar şi, fiind un om de acţiune, a trecut imediat la treabă. În primele zile după ce a fost investit primar, s-a făcut curăţenie în comună, pentru că ceea ce ar fi trebuit să fie un Centru Civic era atunci, în 2016, un loc lăsat în paragină și insalubru. Exista o datorie la bancă pentru un proiect care ulterior a fost refăcut de noua echipă a primăriei care viza construcţia reţelei de canalizare apă pluvială şi menajeră, asfaltarea a 5 străzi şi staţie de epurare. Dacă până în 2016, an când a fost ales primar doctorul Daniel Drăguţ, în Jirlău nu exista un metru de asfalt, la această dată pe toată reţeaua de drumuri comunale s-a turnat asfalt. Actualul edil a iniţiat un proiect pentru asfaltarea întregii reţele de drumuri comunale care a fost aprobat şi a primit finanţare prin PNDL 2, proiect care a fost finalizat în 2020.
Multe proiecte în curs de finanţare
Nici la capitolul proiecte primăria Jirlău nu stă rău. Primarul Drăguţ are pe masa de lucru o serie de proiecte care vor prinde viaţă în curând. Vom aminti în acest sens proiecte care sunt eligibile şi aşteaptă finanţare, în valoare de peste 15.000.000 lei.
Unul dintre acestea vizează amenajarea terenului multifuncţional de sport. De asemenea, se va reabilita Căminul Cultural şi cele două școli. Reabilitarea acoperişului bisericii Sf. Nicolae şi alte îmbunătăţiri edilitare a curţii bisericii şi realizarea unei capele. Un alt proiect important vizează sprijinul pentru agricultori privind sistemul de irigare, care este în curs de finanţare. Nu în ultimul rând amintim de demararea procedurilor privind racordarea comunei la reţeaua naţională de distribuţie gaze naturale. În toţi cei patru ani de zile de când Daniel Drăguţ se află în fruntea comunităţii prin realizările sale a reuşit să demonstreze că, dacă vrei, se poate, iar despre noua echipă a primăriei putem spune că acolo unde există înţelegere, iar oamenii îşi fac treaba ca la carte, lucrurile merg bine. Majoritatea cetăţenilor din comună au doar cuvinte de laudă despre edilul care are doar 35 de ani, dar o experienţă vastă. Oamenii sunt convinşi că atât timp cât Daniel Drăguţ va fi în fruntea comunităţii, comuna va înflori de la o zi la alta. ”Avem un primar de nota 10, maică! Ce pot să zic? Aşa a fost şi tatăl său, un om de onoare.”, a spus o doamnă din comună trecută de prima tinereţe.
Sursa text: revista Ghidul localităților Moldave
Cultura, printre proiectele prioritare la Jirlău
Chiar după câștigarea mandatului în 2016, primarul Daniel Drăguț a organizat în septembrie, de Sfânta Maria, prima ediție a zilei comunei. A fost un eveniment surpriză pentru localnici, distracția fiind la loc de cinste. De atunci și până în 2018, cand a fost organizată ultima a ediție ( în 2019 nu s-a putut organiza din cauza pestei porcine), la Jirlău au sosit nume mari ale muzicii din toate domeniile. La ultima ediție chiar au fost prezenți chiar Irina Loghin, Geta Postolache, Nicolae Datcu, Lorenna și mulți alții. Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii iar evenimentul a fost declarat unul de mare succes.
Pentru că tradițiile și portul popular nu puteau lipsi de la spectacol, pe scenă a fost prezent și grupul vocal de copii “Flori de câmp” din comună instruiți de doamna Păunica Purice. Dar, au venit și grupuri vocale de copii din localitățile vecine din Buzău.
Pentru continuarea desfășurării activității culturale în condiții mai bune, primăria Jirlău a câștigat finanțare europeană pentru un Cămin Cultural modern! Valoarea totală a investiției este de 4. 553. 563,78 lei și presupune reabilitarea și eficientizarea energetică a Căminului Cultural.
De asemenea, si pentru scoala din Jirlau s-au primit fonduri europene. Valoarea totală a investiției este de 5. 058 502,97 lei și presupune reabilitarea și eficientizarea energetică a școlii gimnaziale.
De asemenea, primarul comunei Jirlău, din dorința de a impulsiona cetățenii comunei ca localitatea să aibă o imagine frumoasă, îi premiază în fiecare an pe cetățeniicare au cele mai frumoase gospodării.
Obiectivele pentru următorii patru ani ai primarului Daniel Drăguț sunt următoarele:
1. Se va menține strategia de atragere a fondurilor europene, guvernamentale și de la Consiliul Județean Brăila pentru susținerea investițiilor;
2. Continuarea lucrărilor de modernizare a străzilor din comună;
3. Rețea de apă și canalizare;
4. Înființarea rețea de distribuție gaze naturale;
5. Realizare platformă comercial-industrială pentru facilitarea înființării de noi afaceri și crearea unor locuri de muncă;
6. Modernizarea drumurilor între tarlale;
7. Înfiintare stație de biogas/ înființare punct – stație de producere a îngrășămintelor naturale;
8. Îndiguirea și taluzarea malului Bălții Jirlău în vederea creării condițiilor de practicare a turismului ecologic;
9. Reabilitarea școlii gimnaziale Jirlău;
10. Înființare centru de zi pentru bătrâni;
11. Reabilitare biserica Sf. Nicolae și înființarea unei capele mortuare cu spații de servire;
12. Reabilitarea Căminului Cultural Jirlău;
13. Înființare mini teren de sport multifuncțional;
14. Construire sală de sport cu tribună 180 locuri;
15. Înființarea grupului folcloric Jirlău;
16. Înființarea Muzeului Satului Jirlău- antropologie și arheologie;
17. Protejarea celui mai mare bazin legumicol prin amplasarea de rachete antigrindină.
Cu aceste obiective cel mai tânăr primar de comună din județul Brăila, Daniel Drăguț vine pregătit în fața cetățenilor pentru cel de-al doilea mandat. „Candidatura mea pentru un al doilea mandat este despre așteptările și speranțele jirlenilor, despre realizarea proiectelor și continuarea faptelor pe care mi le-am asumat și a transformărilor în bine pentru care m-am implicat cu toată dăruirea. Cu dragoste și respect față de consăteni, alături de o echipă de oameni capabili și bine intenționați, am avut o serie de realizări importante și am demonstrat că se poate”.
Text editat și prelucrat de GABRIELA POPA
Mesaj pentru cititorii website-ului SatulRomanesc.Ro Administratorul websiteului isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care au un caracter obscen, jignitor ori aduc atingere onoarei si demnitatii persoanei. Publicatia sate-romanesti.ro nu isi asuma raspunderea pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. |